Festivalul-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene” va avea loc anul acesta în zilele de 26 și 27 mai


Intră acum și în grupul de

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene” va avea loc în zilele de 26 și 27 mai 2017, la Suceava şi Udeşti. Cei interesați se pot înscrie în competiție până în data de data de 1 mai 2017.

Festivalul-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene” este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Inspectoratul Județean Școlar Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udeşti, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural “Unirea sub Oadeci” Udeşti și Biblioteca Comunală “Constantin Ştefuriuc” Udeşti.

”Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar”, a declarat Vasile Sorin Filip, managerul Centrului Cultural ”Bucovina”.

Potrivit regulamentului, sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.

La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

Lucrările vor fi trimise pe adresa electronica: [email protected], până la data de 1 mai 2017. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor, care se va regasi pe fiecare pagina. Intr-un fisier separat se va trimite un curriculum vitae al autorului (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică.

La secţiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii. La secţiunea proză scurtă, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o proză scurtă şi maximum trei. La secţiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un reportaj de maximum cinci pagini.

Un concurent poate participa la toate secţiunile.

Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Rezonanțe Udeștene”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete udeştene”, volum editat pe suport electronic de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina.

Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 22 mai 2017, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava şi Udeşti, pe 26 şi 27 mai 2017. Manifestările vor consta în lansări de carte, şezători literare, recitaluri de poezie, spectacol de teatru, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare.

Organizatorii asigură cazarea şi masa.

Transportul va fi suportat de laureati si invitati.

În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 24 mai 2017, pentru a face rezervările necesare.

Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Membrii juriului nu pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.

Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: POEZIE: Marele premiu „MAGDA ISANOS” , Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul „CONSTANTIN ŞTEFURIUC”;  PROZĂ SCURTĂ: Marele premiu „EUSEBIU CAMILAR”, Premiul I, Premiul II, Premiul III; REPORTAJ LITERAR: Marele premiu „MIRCEA MOTRICI”, Premiul I, Premiul II, Premiul III.

Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc. (Irina Lițu)

 

 


Intră acum și în grupul de